Deși, oficial, nu s-au scumpit, cartofii au ajuns la preț de delicatesă în restaurante, în ultima perioadă. O porție de cartofi prăjiți a ajuns să coste și 40 de lei, în condițiile în care în piață kilogramul costă cel mult 5 lei. Cum explică situația cei din HORECA: s-au scumpit mâna de lucru și utilitățile, de aici și prețul uriaș din meniuri.
În piața Obor din Capitală, un kilogram de cartofi costă, în medie, 4 lei, dar prețul poate fi cu un leu sau doi mai mare în funcție de mărime. Oamenii spun că anul trecut prețurile erau simțitor mai mici. În cazul unui kilogram de cartofi congelat, spre exemplu, prețurile variază între 8 și 20 de lei, în funcție de producător, calitate sau țara din care provin. Fie că vorbim de cartofi proaspeți sau congelați, pentru o porție de 500 de grame bucătarii susțin că este nevoie de aceeași cantitate de ulei.
„Diferența este în primul rând de gust și la cei proaspeți beneficiem de gustul proaspăt al cartofilor, pe când cei congelați își pierd o parte din nutrienți și din gust.”
Lucrurile se schimbă în restaurante. O porție de 250 de grame de cartofi prăjiți, la un restaurant din Centrul Vechi din Capitală costă 19 lei, de aproape 20 de ori mai mult decât în piață.
„Diferența este plata furnizorilor, plata angajaților, a bucătarilor, a ospătarilor, a materiei prime și a consumabilelor.”
În cazul unei porții de cartofi cumpărate de la un restaurant fast-food, prețul este același, de 19 lei, însă cantitatea este dublă: de aproape 500 de grame, iar timpul de așteptare unul mult mai scurt, și anume, două minute.
Conculuziile sunt simple: pentru aceeași cantitate de cartofi prăjiți, 500 de grame, costul pentru a-i găti acasă este de cinci sau opt lei, iar în cazul restaurantelor, prețul este de aproape 20 de lei la fast-food sau chiar 40 de lei cu servire la masă.
CITEȘTE ȘI: